Terapia compresivă a ulcerelor venoase

      Ulcerul venos apare în stadiile avansate ale insuficienţei venoase cronice, sub forma unei leziuni tegumentare la nivelul membrului inferior, cu evoluţie trenantă. Cauza apariţiei ulcerelor gambiere în 70% este insuficienţa venoasă cronică ( primară, varicoasă sau secundară, posttrombotică). Leziunile apar la nivel maleolar unde presiunea venoasă este mai crescută. Ulcerele pot atinge dimensiuni impresionante, forma lor poate fi variabilă, dar majoritatea sunt secretante din cauza edemului asociat.
Nu numai vindecarea acestor ulcere constituie obiectivul tratamentului, ci provocarea şi  mai mare atât pentru medic, cât şi pentru pacient este prevenirea recidivelor. Este foarte important tratamentul corespunzător al insuficienţei venoase, respectiv tratamentul local şi aplicarea terapiei compresive.
Fără tratament compresiv nu putem să ne aşteptăm la rezultate de durată.

Terapia compresivă ajută prin:
scăderea hipertensiunii venoase,
creşterea vitezei de circulaţie a sângelui în vene, astfel îmbunătăţind microcirculaţia şi crescând nivelul de oxigenare a ţesuturilor
Este importantă alegerea metodei corespunzătoare în terapia compresivă. Iniţial întotdeauna se aplică faşă elastică, iar după reducerea edemului şi vindecarea ulcerului continuăm cu ciorapi compresivi. Aplicarea feşei elastice se începe de la nivelul degetelor (ele fiind libere), spre gleznă şi călcâi, apoi sus pe gambă şi coapsă, aplicând strat peste strat, în aşa fel încât presiunea să scadă progresiv spre coapsă. Ciorapii compresivi sunt mai uşor de purtaţi şi mai comfortabili, dar în timp ce faşa elastică se aplică întotdeauna în 2 straturi, asigurănd o compresie gradată, ciorapii au doar un singur strat, şi progresiv, cum edemul se reduce sau ciorapii se lărgesc, ei devin ineficienţi. De aceea în cazul stadiilor avansate de insuficienţă venoasă, cu ulcere gambiere, preferăm aplicarea feşei compresive, iar după vindecarea ulcerelor se poate trece la folosirea ciorapilor compresivi. În centrul nostru se pot alege şi proba ciorapi după mărime în funţie de indicaţia medicului curant.

Tratamentul local depinde de tipul leziunii ulceroase:
În cazul în care ulcerul este acoperit de ţesut necrotic, primordial este îndepărtarea acestuia. Rănile uscate, acoperite de cruste se tratează cu pansamente impregnate cu hidrogel, care asigură un mediu umed, mai benefic pentru proliferarea şi diferenţierea celulară.
Ulcerele secretante, suprainfectate, cu exsudat abundent, sunt tratate cu pansamente puternic absorbante, impregnate cu argint, respectiv cu antiseptice (betadină), peste care se aplică un al doilea strat de comprese sterile, absorbante şi apoi faşa elastică, compresivă.
În faza exsudativă a ulcerelor pansamentele se aleg în funcţie de cantitatea exsudatului.
În faza de granulaţie este important evitarea oricărei iritaţii mechanice sau chimice, astfel se curăţă rana cu blândeţe şi se evită folosirea cremelor, pudrelor antiseptice.
În faza epitelizării deasemenea menţinerea unui mediu umed ajută foarte mult la vindecare, evitând lipirea pansamentului, şi lezarea consecutivă a epiteliului nou format.

Terapia compresivă trebuie aplicată în toate fazele de evoluţie a ulcerului venos, pe parcursul evoluţiei spre vindecare şi după vindecarea acestuia.

În cadrul unităţii noastre asigurăm tratamentul complex al ulcerelor venoase şi a insuficienţei venoase cronice, punând accent pe aplicarea corectă a terapiei compresive, în vederea vindecării ulcerelor şi prevenirea recidivelor.