Scleroterapia

    Scleroterapia este o procedura nechirurgicală, minim invazivă, prin care se tratează dilataţiile venoase de tip “spider veins” (panza de paianjen) sau ramuri varicoase  prin injectarea unui agent sclerozant in aceste vene, care duce la sclerozarea şi dispariţia acestora. Este o procedură care tratează venele dilatate vizibile existente la un moment dat, nu are efect de prevenire a apariţiei altor dilataţii vasculare şi nu are efect terapeutic asupra sistemului venos profund. Pentru un rezultat satisfăcător pot fi necesare 2-3 şedinţe de tratament, spaţiate la interval de 1-3 luni.
Procedura constă in injectarea cu un ac foarte fin a unui agent sclerozant (Polidocanolum 0.5-2%, în funcţie de calibrul segmentului tratat) direct in vene. Nu necesită anestezie şi nu este o procedură dureroasă, veţi simţi un minim discomfort local. Tratamentul este rapid, durează intre 15-45 min. şi se execută in decubit orizontal (culcat pe patul de examinare). După tratament se va aplica pansament şi bandaj compresiv pe membrul tratat, care trebuie păstrate 24-72 de ore, după care se indică purtarea unui ciorap elastic pe perioada zilei pentru incă 6-8 săptămâni. Se recomandă mersul pe jos 30 de minute după procedură, apoi zilnic, consum de lichide minim 1-2 litrii după intervenţie, evitarea statului prelungit in picioare şi in poziţii necomfortabile, evitarea expunerii la soare sau raze ultraviolete minim 2 luni, precum si sporturile grele sau alergatul susţinut. Este posibil să simţiţi arsuri sau crampe pentru câteva zile. Dupa indepărtarea pansamentului local aspectul zonei tratate poate fi mai rău decât inainte din cauza coloraţiei inchise a vaselor sparte şi a eritemului inflamator, aspect care va dispărea în cel mult o lună de la tratament. La o luna după prima sedinţă venele sunt mult mai deschise la culoare, iar după două sau mai multe şedinţe regiunea tratată este mult mai clară, netedă şi atractivă. Scleroterapia este un tratament care nu afectează activităţile dumneavoastră cotidiene, nu necesită internare şi nici timp de recuperare.
Scleroterapia este contraindicată femeilor insărcinate şi care alăptează. In general dilataţiile vasculare datorate sarcinii dispar spontan in primele luni dupa naştere. De asemenea este contraindicată persoanelor infectate cu HIV, celor care suferă de hepatită, boli hematologice, boli cardio-circulatorii, diabet. Vă rugăm informaţi medicul dacă suferiţi de aceste boli,rice boală cronică.
Complicaţii serioase sunt extrem de rare dacă procedura este efectuată de un medic calificat. Dintre complicaţiile posibile putem aminti formarea de trombi in vase superficiale, inflamaţii locale, reacţii alergice la substanţa sclerozantă, leziuni tegumentare ce pot lăsa mici cicatrici locale. Una dintre complicaţiile cosmetice mai frecvente este pigmentarea neregulată a zonei tratate sub forma de mici pete maronii care dispar după o perioada de căteva luni până la un an. O altă complicaţie mai rară este apariţia altor dilataţii vasculare mici în jurul vaselor mai mari, care vor necesita tratament ulterior.